Se spune ca daca vrei sa cunosti viata unui om trebuie sa-i privesti mainile. Dorina are maini frumoase si pline de viata. Degetele subtiri si nervoase au o finete cizelata, muncita si poarta o delicatete anume. Poate fiindca asa, delicata pana la gingasie, este si profesia ei unicat. De fapt, acum imi dau seama, degetele ei arata deosebit, exact ca niste mici opere de arta. Asa cum deosebita este si viata ei. Viata primei femei „Bijutier de unghii” din Romania

Marturisesc ca pentru mine, imaginea unui „salon de frumusete” pentru unghii era necunoscuta. Ma gandeam ca ar trebui sa fie asa, un loc unde femeile merg cam o data la doua luni, intra repejor, dau acolo cu o pila pe la unghii, tac-tac taie ceva cu forfecuta, apoi rapid-rapid intind un lac lucios si colorat pe ele si ies intr-un sfert de ora, fluturand mainile ca sa le usuce.

De aceea, cand am auzit despre Dorina, „stilist-creator” de unghii, am crezut ca e o gluma. Cum sa vina asta, creator de unghii? Si mai rau, bijutier? Pai ce adica, le construieste ca pe un inel, nu le mai da acolo cu „oja”, cum stiam eu de la mama si de la bunica? Apoi, cand am vazut ce inseamna chestia asta si cum, de fapt, chiar asta face ea, construieste efectiv frumusetea unghiei, pas cu pas, exact ca pe o bijuterie, o mini-opera de arta migalita numai cu mana, ore intregi, am zis, ca olteanul cand a vazut girafa: „asa ceva nu exista”. Si totusi, exista. Punct. Mi-a demonstrat-o Dorina, adica Doris, asa cum ii spun „doar cei foarte apropiati”. Punct si de la capat, adica, sa va spun cum a fost. Primul impuls, cand dau cu ochii de salonul Dorinei este sa strang tare pleoapele. E ca si cum decorul ar fi explodat brusc in zeci de culori. Pensule galbene, portocalii, nuante de albastru metalizat, pamatufuri uriase rosii-sangerii, aurii, bej, aparate complicate, cu forme ciudate, ovalizate, apoi un fel de stilouri prelungi, iarasi rosu si mult verde, roz-bombon si ciclam, „fiindca da bine”. In atmosfera pluteste un aer de buna dispozitie abia oprita sa izbucneasca. Ceva ca o vibratie placuta, un fel de gadalitura care imi alunga orice retinere. De fapt nu prea stiu eu daca asa trebuie sa arate un salon de „bijutier de unghii”, dar impresia e fantastica. Ferestrele mari revarsa lumina aurie a unui soare de iarna timpurie. Pereti albi, aerul incarcat de un parfum delicat, proaspat-suav, risipit peste mirosul bun de piele englezeasca.

Cursuri absolvite in Franta

Pentru mine, de abia de aici incolo, incepe greul. Greul de a intelege tehnica asta complicata. Tehnica dupa care mici fragmente de pasta, rasina polimerizabila, se alatura unele pe altele, se combina in straturi, se prelungesc in transparente de culori suprapuse. Si cum devin ele subtiri-subtiri cat unghia, capata forme unicat si se schimba, toate la un loc, in obiect de arta. Intai bombata delicat, alungita pe axul degetului, apoi slefuita rotund, catre lateral si ovalizata in ascutimi, abia cat firul de par, la bordul liber. Privind-o pe Doris lucrand, nu pot sa scap de impresia ca asist la recitalul unui pianist. „Uite, aplic rasina sau gelul, poate fi si gel UV, dupa forma unghiei naturale, nu tai nimic la cuticula, nici o forfecuta, nimic, nu exista risc de imbolnavire si nu se deformeaza unghia, modelez peretele. Nu, nu cu aceeasi pensula, cu patru, cealalta, nitel mai lata. Daca unghia este slaba, aplic inainte pansamente de matase sau de fibra, asa, dau lungime cu freza, rotund, mai rotund, asta este tehnica FRENCH, viteza mare la freza, 20-30.000 rotatii, facem design-ul unghiei, tiede, adica la cald, fara apa, aleg decorurile, ce spui? Da, poate fi orice, de la bijuterii ori borduri de strass, la pietre semipretioase sau la bord transparent, nu, nici vorba sa le lipesc, asta e sistemul vechi, nu mai e de mult la moda si, in plus, adezivul distruge rapid unghia naturala, le incastrez in gel, acum aplic capsula si modelez rasina, sigur totul manual, da, da, tot cu pensule mici, cel mai bine cu doi sau cu patru… nu, asta s-a betonat, o schimbam.” Doris explica asa, pe larg, intocmai ca la scoala, fiindca, de fapt, ea chiar asta si face preda arta „bijuteriei pe unghii”. Nu se grabeste, are raspuns la orice intrebare, raspunsuri complete, cu exemplificari, cu detalii cu „Uite, incearca si tu sa faci la fel”. Si zambeste tot timpul incantata de ceea ce face aici, un zambet frumos, larg, incarcat de o veselie discreta. „Tehnica se cheama flotor de protectie pe unghie naturala, uite acum construiesc bord liber pe forma unghiei, asta e in functie de capsula, de marime si forma, finisez volumul integral si aici sculptez, chiar sculptez, fiindca am facut specializare de sculptura, daca vrei sa stii, nu in piatra, in lemn, dar ochiul si mana sunt formate, aplicam polimeri de culoare, e dificil, sigur, se numeste DAMIER, dupa numele artistului care a inventat-o, el mi-a fost si mie profesor, la Peggy Sage, in Franta, la Lyon, cum?… Da, pana acum, sunt singura din Romania care a absolvit cursurile in franta, aproape jumatate de an a durat totul, da, este o tehnica de decor permanent, dar, ei, nici vorba, sigur ca se poate schimba, uite iti arat, vrei sa incerci tu?… NU?… De ce? Ei, n-ai curaj! Modelez gelul, dupa capsule. Dar asta inseamna creatie deja, imaginatie, design, totul proportional, dupa lungimea degetelor, a palmei, forma anatomica a mainii si nu doar atat, exact, ai intuit bine, si dupa structura unghiei, dupa stilul femeii respective, stii ca sunt femei care vin si spun: uite, ma imbrac asa si asa, am inelul asta, ori bratara, cu piatra asta, uite culoarea si vreau unghiile culoarea pietrei. Cum SI?! Si le fac exact asa, dupa paleta coloristica dominanta, tonuri vii sau grele, sensibile, vesele, copilaresti, delicate, apoi combinatii de bijuterie cu gel UV, cu rasina. Si mai gandeste-te si la ocupatia femeii… Cum? Pai sigur, daca lucreaza mult la calculator, sa zicem, o sa fac o aplicatie mai dura si nu de lungime foarte mare. Dupa aceea?… Remplisez si marchez, nu, e tot o tehnica care asa se cheama: remplissage, mentine forma unghiei si trebuie repetata cam o data la o luna. Bineinteles ca se aplica si la picioare, identic, da, uite, vezi cum e la final?” ma intreaba cu aerul unei profesoare de mate, care a scos la tabla un elev cam chiulangiu. Dau din cap ca da, zapacita de cascada de culori, de „damier”-uri, „french”-uri, alb-laptos, „fashion” si lacuri automodelante.

Curiozitatea de a incerca totul

De fapt regulile „bijuteriei de unghii” suna pentru mine ca un fel de ritual greu de inteles. Dar frumusetea nascuta din ele este o lume in sine. O lume fascinanta cu care trebuie sa ma obisnuiesc, pentru ca nu-mi inchipuiam ca exista. Unghiile fetei de langa Dorina, arata acum spectaculos. Un paienjenis de linii de culoare, urme subtiri ca de grafit abia ghicite, contururi inchipuind volume, puncte lucitoare, pete complicate. Uimita, intreb despre cea care creeaza toate astea, dar Doris nu spune prea multe despre ea insasi. „Bijuteria de unghii” a inceput ca o curiozitate si a sfarsit ca o pasiune. A sdimtit ca o provocare sansa de a incepe ea, Dorina Codres, un domeniu absolut nou in Romania. Si nu poate lasa o provocare sa treaca pe langa ea. Acum, la 33 de ani, isi spune ca poate a fost si sansa acolo. De a face exact ceea ce ii place, de a elibera imaginatia si artistul din ea, de a lasa ceva palpabil in urma. „Ce sa-ti mai spun? In trei ani, de cand predau tehnica asta in tara, am format inca 34 de fete-stilist. sunt foarte exigenta cu mine, sunt o perfectionista si de acceea poate cer la fel de mult si de la ceilalti. Uneori, fara sa-mi dau seama dau fara sa merite. Imi place muzica buna si ador calatoriile. Merg la sala aproape in fiecare seara, fiindca sunt o sedentara in restul zilei insa duminica lenevesc in pat, la televizor ori citind, nu, nu sunt casatorita si da, sunt indragstita”. Fata de familie buna, conservatoare si cu toti cei 7 ani acasa, Doris nu crede ca e o femeie Banala. Poate fiindca e bantuita tot timpul de  o neliniste a noutatii, de o curiozitate de a incerca totul. Ii spun asta si rade cu pofta. „Crezi?” Cred, fiindca imi vorbeste simplu despre timpul si energia cheltuite ca sa devina ceea ce este. Despre cele 10-12 ore pe zi petrecute cu ochii pe peticele micute de culoare. „Ai dreptate, sa stii. Am cheltuit mult, dar nu regret nici o secunda. Am cheltuit suflet, speranta si dragoste. De profesie si de frumos”. Asta suna ca spus de o romantica optimista si independenta. Ii spun asta si acum doar zambeste:

„Eu zic ca un om trebuie sa stie sa aleaga in viata. Sa cantareasca tot, si bunele si relele si ce-i cere lumea si ce-i spune sufletul. Pentru mine impulsul sufletesc e cel mai important. E primul meu pas spre fericire. De asta o sa spui probabil, ca sunt o nonconformista. Al doilea pas e munca mea. Poate prin asta difera ceea ce fac eu de ce fac altii. Prin sufletul care sta acolo, in micile mele bijuterii”.

Un articol de: Adrian Ciltan

Fotografii de: Dan Borzan

Revista OLIVIA